A venit toamna...

duminică, septembrie 01, 2013 0 Comments A+ a-

          Astăzi e 1 septembrie, deci e prima zi de toamnă. Ce repede a trecut vara, iar eu nu am făcut nimic altceva decât să stau în casă în fiecare zi, plictisită şi obosită de căldura năucitoare.
          Îmi era dor să simt aerul rece şi mirosul specific toamnei (de vreo săptămână s-a mai domolit vremea, dar azi parcă era altfel). Pasările care mă trezeau în fiecare dimineaţă cu ciripitul lor suav parcă nu mai aveau aceeaşi voioşie în glas ca la începutul primăverii, norii par şi ei schimbaţi, iar frunzele copacilor se pregătesc să-şi etaleze noile nuanţe.
          Abia aştept să înceapă şcoala şi să-mi cunosc noii colegi. Abia aştept sa înceapă toate emisiunile "bune" la tv. Abia aştept să vad ce o să mi se mai întâmple, deoarece pentru mine toamna înseamnă un nou început.
         Cred că ma aflu printre puţinii oameni care se bucură de venirea acestui anotimp (toamna fiind celălalt anotimp preferat de mine, după primăvară, bineînţeles).
"Toamna este o a doua primăvară, în care fiecare frunză este o floare."  Albert Camus  
     Şi cum altfel să întâmpini acest frumos anotimp decât cu o melodie pe măsură? :)