Blackstar - ''O zi perfectă''

luni, iunie 02, 2014 0 Comments A+ a-

o piesă perfectă.

Cu greu îmi găsesc cuvintele ca să pot spune ceva despre această piesă, respectiv acest videoclip. Am aşteptat ceva timp ca aceasta să apară, iar aşteptarea a meritat. 
Cunoscuţi pentru unii, iar necunoscuţi pentru alţii, Blackstar - o trupă formată din patru membri foarte talentaţi şi muncitori - continuă să depăşeaşcă orice aşteptare. Vreau să zic, ştii că ei sunt buni, dar cu fiecare altă piesă, alt concert, sunt din ce în ce mai buni.
Videoclipul piesei e atât de bine realizat; de la modul în care a fost filmat, şi până la poveste în sine. A fost filmat în Blaj, unul dintre oraşele mele de suflet, dacă pot spune aşa. Clipul e destul de special pentru mine, deoarece că în el apare şi o colegă, care îmi este o bună prietenă.
Piesa O rază de soare ''vorbeşte'' despre vise, prietenie şi o viaţă minunată. Prietenia e unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care le ai faţă de cineva. Prietenia este cea care creează legături între oameni şi-i ţine apropiaţi. Nu e nimic mai minunat decât să ai prietenii alături, atât la bine, cât şi la greu. Când simţi că nu mai poţi sau vrei să renunţi, prietenii sunt cei care te fac să continui, să lupţi şi să mai speri că o să ţi se îndeplinească visele. Odată ce nu te dai bătut, fii sigur că o să ajungi să-ţi trăieşti visul, oricât de greu ar părea totul. Odată ce ai pornit pe un drum, nu te opri, din cauză că eşti nesigur. Nu ştii niciodată ce aduce ziua de mâine. ''E o zi perfectă azi.'' Trecutul e trecut, iar ''trecutul nu contează''. Nu trebuie să-ţi faci griji, totul are să fie minunat. Important e să zâmbeşti şi ''nu merită să plângi pentru o amintire''. Trăieşte clipa, bucură-te de tot ce ai, şi de toţi cei pe care îi ai lângă tine. 
Continuă să zâmbeşti, să visezi, să speri, şi cel mai important nu renunţa; totul va fi bine.

[Ai lăsat într-un colţ chitara.
Plină de praf, la fel ca visul tău, stă.
Ai renunţat. Ai renunţat.
Toţi ţi-au spus că e prea greu,
Că nu-i posibil fără bani să mai continui,

Dar, astăzi... Astăzi!

Azi. E o zi perfectă azi.
Rănile se vindecă azi.
Trecutul nu contează.
Azi. Nu mai sta în casă, hai!
Ieşi cu toţi prietenii tăi.
Viaţa ta contează.

Măcar o dată-n viaţă să-ndrăzneşti;
Fă ceea ce crezi că e mai bine.
Nu renunţa. Nu renunţa.
Întotdeauna să zâmbeşti,
N-are rost să plângi pentru o amintire.

Astăzi. Astăzi.
Azi. E o zi perfectă azi.
Rănile se vindecă azi.
Trecutul nu contează.
Azi. Nu mai sta în casă, hai!
Ieşi cu toţi prietenii tăi.
Viaţa ta contează.

Ooo... ooo...

Azi. E o zi perfectă azi.
Rănile se vindecă azi.
Trecutul nu contează.
Azi. Nu mai sta în casă, hai!
Ieşi cu toţi prietenii tăi.
Viaţa ta contează.]