ce mai fac sau chestii neinteresante pentru alţii despre care scriu

vineri, septembrie 05, 2014 0 Comments A+ a-

       În ultima vreme am zis că o să scriu. Şi pe blog nu doar prin jurnale, agende, caiete, foi... Începusei să scriu din nou pe-aici, şi iar nu am mai scris. Şi nu din cauza că nu am avut despre ce scriu, nu am avut idei sau că n-aveam chef. Ci pentru că nu mai mergea calculatorul. Am o scuză. Şi am zis că nu mai caut/găsesc scuze pentru ceea ce fac sau nu fac. ce om sunt şi eu. :|
       Şi mi-am reparat singură calculatorul. Iei. Sinceră să fiu, habar nu am ce am făcut. Dar acum merge. Niciodată nu a mers aşa bine. Am instalat o chestie care zice antivirusul că ar trebui instalată. Şi a durat ceva până am citit ''termenii şi condiţiile''. Mda. Nu ştiu pe nimeni altcineva care să facă asta. Şi a mai durat ceva până a şters toate fişierele şi alte de-alea, de care nu mai era nevoie. 100000+ Nu ştiu să citesc numărul ăla. :))De vreo lună mi-am încărcat toate pozele în drive, aşa că acum am eliberat o grămadă de memorie. Şi zicea programul ăla că calculatorul nu are destulă memorie RAM (ce-o mai fi şi aia?!). Că are doar 400 şi ceva şi i-ar trebui 512 ca să funcţioneze corect. Şi că ar trebui să-i mai fie adăugată memorie. Şi că dacă nu ştii ce şi cum, să chemi un expert. Nu ştiu nici un expert. :)) Dacă-mi aduc bine-aminte am ''învăţat'' la TIC, despre alea. Pff, sunt la mate-info şi habar nu am despre calculatoare. Şi dacă-mi aduc şi mai bine-aminte, tot de la TIC ştiu că e partea software şi hardware. Hardware e aia cu componentele calculatorului, şi software aia cu programele. :-? Am dreptate, nu? Google aşa zice. Întotdeauna am dreptate. ^.^ Şi după cum ziceam, nu ştiu nimic pe partea hardware, dar ştiu câte ceva pe partea software. Puţin de tot. Dar, vreau să învăţ. :) software, nu hardware... Şi am folosit de prea multe ori cuvintele astea două, sunt ca un copil când învaţă un cuvânt nou..

       Am chef să vorbesc, şi nu am cu cine. Chestia asta la mine se întâmplă foarte rar. De vreo două-trei ori pe an, nu mă mai pot opri din vorbit. Şi vorbesc întruna ''ca o moară stricată''. Dar acum nu e nimeni, care să mă asculte aşa că scriu. Mult. O grămadă de cuvine. Propoziţii întregi. Fraze, texte... Uneori fără logică, sau vreo legătură între ele. Şi scriu... Cineva să mă oprească. Că nu-mi stă deloc în fire să pălăvrăgesc atât despre nimic şi chestii insignifiante. Deci dacă n-ai altceva mai bun de făcut poţi citi ce scriu eu. Multe cuvine. Sper ca expresia aia cu ''mult şi prost'' să nu se aplice şi aici. Sau să se aplice, problema ei. Eu scriu şi nu mă interesează altceva. Poate, doar piesele care se aud în surdină dinspre telefon. Dar nu le dau importanţă nici măcar ălora, sunt doar pentru fundal sonor, la fel ca tv-ul la care se uită frate-miu. Şi scriu... Şi uite cât am scris deja, şi ăsta-i doar începutul.

       Chestia cu reparatul calculatorului se întâmpla luni. Marţi, am fost la biblioteca şcolii (fostei mele şcoli) să iau cărţile pe care trebuie să le citesc pentru şcoală, la română. Am petreut 8 ani în şcoala aia. Şi nu am mai văzut-o de un an. Mai mult de un an. Mă apucase nostalgia încă de când am păşit pe porţile ei. Mi-am revăzut clasa. Niciodată nu a fost aşa curată ca acum. Sau poate că e curată fiindcă e vacanţă. Câte am făcut în clasa aia. (noi, colegii) Acum e clasa lu' frate-miu. Şi încă câte prostii o să mai facă şi ei pe acolo. :)) Pe pereţii holurilor erau o mulţime de chestia noi, care nu erau când eram şi eu elevă acolo... La panou nu era nici un desen de al meu. Şi desenele alea nu au mai fost schimbate de vreo doi ani. Câte desene le-am dat ca să le afişeze acolo. Vreo 10-20. Şi nici măcar nu le-au pus. :'( Oare dacă mă duc să le zic să mi le dea înapoi, mi le dau? Aveam un desen cu un papagal, unul cu o casă în pădure printre copaci, [dacă-i pădure, e evident că sunt şi copaci, nu?] unul cu o ghindă şi o ''frunză verde'' de pe cărţile de joc, [şi mai era ceva în desenul ăla, da' nu-mi amintesc] şi mai multe. Atâtea amintiri, o singură clădire...

       Şi am fost la bibliotecă să iau cărţi. [ce altceva as putea lua de la bibliotecă?!] Şi de săptămâna trecută tot citesc cărţi clasice. Una mai plictisitoare decât cealaltă. Din care nu înţeleg mai nimic. Oare profesorii ăştia nu se gândesc că e vacanţă?! Adică, frate, e vacanţă. Vacanţa e pentru a te relaxa, şi nu pentru a face chestii legate de şcoală. Am vreo 7-8 cărţi la română, şi una la engleză de citit. La cea de la engleză trebuie să-i fac şi rezumatul, iar la cele de la română trebuie să fac nu-ştiu-ce şi nimeni din clasă nu ştie ce. :)) Deci numai trebuie să le citesc, că altceva nu ştiu ce trebuie să fac. Şi parcă o şi aud pe profa' zicând ''cum adică nu ştii''. Mi-a zis de atâtea ori fraza asta, că m-am săturat de ea. Şi nu numai mie mi-a zis-o... Şi parcă văd că începe şcoala şi mai nimeni nu a citit, şi eu de ce citesc astea în loc să citesc altceva?! de ''copil cuminte'' ce-s.
       Am citit 6 cărţi până acum. Mai am ''Ion'' Şi ''Ultima dragoste...'' s-au cum s-o numi, că are un titlu prea lung ca să mi-l pot aminti. Cine pune un titlu aşa lung unei cărţi?! Un titlu ar trebui să fie scurt, simplu şi uşor de reţinut, din unul, două, cel mult trei cuvinte. Ca orice prost să-şi poată aminti. Noroc că celelalte cărţi au fost scurte, de cel mult o sută de pagini. ''Baltagul'' având ceva mai mult... E singura carte care mi-a plăcut cât de cât. După ce n-am citit-o anul trecut, când a trebuit să o fac. Ştiam acţiunea şi ce se întâmplă. Şi nu mi s-a părut chiar aşa groaznică ca celelalte. Şi am mai avut o carte de Sadoveanu - ''Hanul Ancuţei''. Parcă era scrisă de cu totul altă persoană. ''Baltagul'' a fost scrisă într-un mod atât de simplu, şi asta... n-am înţeles nimic. Mai spre sfârşit cred că era vorba de nişte oameni care vin la han, stau de poveşti şi în fiecare capitol câte unul povesteşte o întâmplare petrecută mai de mult care are legătură cu hanul. Cred?! Şi cine narează întâmplările, că e la persoana I?... Sigur n-am fost eu atentă undeva. :| Şi am terminat ''O scrisoare pierdută''. După a treia citire încercare de a o citi am reuşit în sfârşit să o termin. Părere despre ea... Nu prea ştiu ce să zic. Politică, chestii, alte chestii care nu mă ''pasionează''.  Tot de la Caragiale am citit ''În vreme de război''. M-am cam pierdut printre rânduri. are doar vreo 10 pagini. Şi sub titlu scria ''schiţă'', adică nu e terminată sau cum? că nu pricep. Şi am citit şi ''Alexandru Lăpuşneanul'' care are vreo 20 de pagini, şi am înţeles doar sfârşitul şi atunci când au fugit ăia doi şi s-au întors la sfârşit ca să-l omoare. spoilere. Şi mai am şi cartea la engleză. ''The last of the mohicans'' fiind singura carte de la Pinguin Readers pe care o am. Şi e scurtă. 40 de pagini cu tot cu poze. :)) Şi e de nivelul 2-elementar. Deci nu e grea.
       De ce am lăsat cărţile astea pe ultimele zile? Pentru că unul din motto-urile [cât displac cuvântul motto :| ] după care mă ghidez în viaţă e Lasă pe mâine ce n-ai chef să faci azi. O adaptare a mea a proverbului ''Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi.''. Că-mi place să schimb proverbe/zicători/lucruri astfel încăt să mi se potrivească. Cred că ar trebui să renunţ la acest ''motto'' pentru că, oarecum din cauza lui am devenit o persoană delăsătoare şi cumva leneşă, ceea ce nu eram. I need change.

       Duminică s-au întâmplat o grămadă de chestii care m-au făcut să răd. Deci mai fericită. Despre unele nu am să scriu, pentru că sunt prea personale.. I-am zis unui fost coleg ''da' nu vezi, măh, (nume), că râd de tine?!'', iar el a zis ''nu-i nimica''. Ok, deci... cum e asta.. :)) I-am zis chestia asta pe un ton amuzat, într-un context în care el încerca să-mi explice ceva crezând că nu ştiu despre ce vorbeşte. Mda.. oi fi fâcând eu pe-a proasta uneori, dar nu sunt proastă.. Totul e de caterincă. Ceva mai încolo aud că un om din sat s-a dus la o nuntă undeva prin Neamţ şi de beat ce era, s-a căcat pe el. La nuntă, pe scaun, în restaurant. =)))))) Să mori de râs, nu altceva. :)) Şi pentru că nu e bine să râzi şi să îţi baţi joc de alţii pe frate-miu l-a înţepat o albină în picior. Karma, sau poate pentru că era duminică.. Eu nu râd de alţii, ci de acţiunile lor, deci poate de asta nu am păţit nimic. Deci... Karma + Dumnezeu = înţepătură de albină.
       Mai spre seară, m-am aşezat în/pe tocul uşii - unul din locurile mele preferate de citit şi citeam ''Baltagul''. Cu voce tare. Ca să audă frate-miu şi mama altceva în afară de prostiile de la tv şi manele. Şi citeam o ultimă propoziţie, apoi am întrebat ''cât îi ceasul?''. Întrebarea era pe tonul a ceea ce citisem, adică plictisit, şi nu era cu semnul întrebării, ci cu punct. Şi a ieşit asta: ''şi-n cap o căciulă mare cât îi ceasul''. Râsete. :))) Era 20:20, şi la 21:00 începea ''The Vampire diaries''. Aşa că am lăsat cititul, şi m-am pus pe scris, până începea. Ca-n ziua aia n-am scris, poate, decât acum. De dimineaţă 17 pagini din agendă, cu ce am visat. Vreo 3-4 vise. ciudate. Din fiecare aş putea scrie cel puţin o carte. :)) Poate o să vă zic unul din visele mele, cândva, sau poate nu. Că sunt atât de ciudate şi pentru mine când mă gândesc la ele, şi am uitat multe din cele ce s-au petrecut în vis. Deci, dacă v-aş povesti unul, sigur aţi crede că ar trebui să fiu închisă într-un spital de nebuni. :)))

       Tot marţi am făcut ''curat'' prin playlist, şi am şters vreo 200 de piese. Mai multe au fost house clasic, sau soft rock. Nu prea mă mai atrag piesele calme, cu mici excepţii. Încă îmi plac muzica clasică şi cea folk. Unele piese au început să mă plictisească, poate fiindcă le-am ascultat de prea multe ori. Apoi în altă zi ar trebui să descarc piese noi, că nu am mai făcut-o de prin mai. Am cam rămas în urmă cu noutăţile.. Şi în timp ce ştergeam şi ştergeam, am găsit nişte piese pe care le căutam de o grămadă de vreme, şi erau chiar ''sub nasul meu''. Aşa am descoperit Avicii - Levels şi Don Diablo - Black Mask.

       Miercurea trecută am fost cu bicicleta cu frate-miu şi un văr. Am mers doar vreo 10 km. Nu mai sunt în formă, acum câţiva ani făceam 70-80 de km zilnic, şi nu aveam nimic, trebuie să mă pun pe treabă. Work hard! Mi-am pus ''antenă de licurici''. Era doar un fir de mohor, după urechea mea. :)) Lumea se uita ciudat la mine.. Oricum, care e problema lor?

      Ieşirile astea mă fac să mă simt atât de bine.. Trei oameni nebuni... [''trei crai de la răsărit''] natura... şi endorfinele şi alte substanţe care ''umblă'' prin corp... toate astea mă fac să mă simt minunat. Totul mi se pare perfect, viaţa mea, oamenii care fac parte din ea, şi tot ceea ce mi se întâmplă... e... pur şi simplu... nemaipomenit.

       Gata, am scris destul.