''Hoţul'' de Megan Whalen Turner

miercuri, noiembrie 26, 2014 0 Comments A+ a-


Descriere

          Hoţul spune povestea antrenantă şi plină de aventură a lui Gen, un tânăr gata să-şi câştige cu orice preţ faima, şi pe care nici zeii nu-l vor opri. El nu mai vrea să fie un hoţ oarecare, ci îşi doreşte ca numele lui să stea alături de cel al lui Eugenides - zeul protector al tuturor hoţilor. Şi gândurile lui nu se opresc aici. Aşa că fură sigiliul regelui şi se laudă cu isprava prietenilor de prin crâşme, urmărind pas cu pas să ajungă cât mai aproape de rege, chiar dacă asta înseamnă să îndure neajunsurile închisorii şi să străbată ţinuturi potrivnice într-o călătorie plină de neprevăzut. 
          Riscă totul pentru a-şi atinge scopurile, şi nici magul din Sounis, nici chiar regele însuşi nu-şi dau seama când ajung să fie simple unelte în planurile celui care pune la cale cel mai mare furt din istoria omenirii. 

Părerea mea

          Am mai spus-o, şi acum mă repet, dar încep să urăsc faptul că citesc cărţi care fac parte din serii, dar crezând că sunt doar singure. La fel e şi cu cartea aceasta. Mai sunt încă trei volume. trei. :o Şi am aflat doar după ce am terminat-o de citit şi am zis să răsfoiesc puţin jurnalul de lectură (pe care oricum nu-l completez, că mi se pare prea greu). Aşa că e o serie. Şi mi-a plăcut, asta-i problema. Şi chiar aş vrea să ştiu ce o să mai facă personajele şi ce o să se mai întâmple cu ele. Dar, încă trei cărţi... E chiar aşa greu să scrii pe copertă ''primul volum din nu-ştiu-ce serie''?! Aşa se pare...

          Poate că unii au să zică că e plictisitoare şi că nu se întâmplă mai nimic. Descrierea şi monologul, jucând un rol important în complexitatea operei. Mie chiar asta mi-a plăcut. Îmi plac descrierile, şi uneori mă pierd când e prea multă acţiune (de-asta ultimul capitol l-am citit de două ori). Călătoria în căutarea pietrei durează poate prea mult, chiar şi eu mi-am zis ''nu mai ajungeţi odată acolo?''; neştiind unde e acel acolo, nici măcar personajele nu ştiu (poate doar unul). Dar, într-un final ajung. În timpul călătoriei facem cunoştiinţă mai bine cu personajele, din perspectiva lui Gen. Şi sunt prezentate informaţii despre zei şi cum a fost creată lumea. Acestea sunt fictive, şi atât numele zeilor, cât şi numele ţinuturilor doar sună cum ar fi greceşti.

          Cartea am citit într-o seară vreo trei capitole, şi restul ziua următoare. Am citit pe 'nerăsuflate'. Povestea m-a atras atât de mult încât nu am mai putut lăsa cartea din mână până nu am terminat-o. Finalul a fost unul foarte, foarte neaşteptat. Totul a luat o întorsătură de mari proporţii. Şi totul a ieşit aşa cum plănuise Gen de la început.
         Personajul lui Gen m-a fascinat, încă de atunci când era la închisoare. Şi apoi să aflu că de fapt a jucat un rol în tot acest timp. Şi că el nu e deloc aşa. Eugenides, pe numele său, este un adevărat păpuşar. Se joacă cu celelalte personaje după bunul său plac. Şi toate lucrurile ies în favoarea lui. Cu ajutorul zeilor, cu care la început nu se prea înţelegea, reuşeşte să-i ducă piatra reginei. Şi astfel îi uimeşte pe toţi.
M-am regăsit în personajul lui Gen. Şi de-asta mi-a plăcut. Atât Gen, cât şi Eugenides.
         Şi nici celelalte personaje, nu sunt mai prejos. Toate au fost bine construite. Şi de la toate am avut câte ceva de învăţat. Fiecare mi-a plăcut mai mult sau mai puţin într-un moment al operei. Iar, dialogurile dintre personaje, au fost savuroase, fiind când amuzante, când ironice şi sarcastice, când pline de învăţături.

         Poate că nu-mi luam cartea asta, dacă nu o făceau mai mulţi colegi. Chiar şi unii care nu citesc. Şi nici măcar nu aş fi ştiut ce am pierdut. O carte drăguţă, frumos scrisă, cu personaje minunate, cu o acţiune plină de înturnări de situaţie şi multe citate memorabile.

Citate 

         Mie foarte greu să aleg câteva citate, pentru că sunt multe care mi-au plăcut şi mi-au transmis ceva. Şi de asta cartea e foarte roz. Dar, scriu doar câteva. Cu greu. Că dacă le-aş scrie pe toate n-aş termina până mâine. :))
         Datorită cărţii ăsteia, am descoperit o nouă înjurătură (e mult spus). Poate o furmulă de adresare. Când mă enervează cineva, îi zic ''măi, tulei''. :)
  • E un fapt cunoscut: dacă vrei ca hoţii să nu-ţi fure un lucru, ascunde-l bine şi păzeşte-l cu grijă.
  •  Nu-mi păsa prea mult de nimic, şi de aceea presupuneam că mă simt bine.
  • ...aşa-i, când dai de necaz, îţi cauţi iute tovarăşi de suferinţă...
  • ...atunci când cunoşti religia unui om, dobândeşti puterea de a-l manipula pe acel om.
  • Atunci când ai impresia că cineva are de gând să te lovească, încearcă măcar să te fereşti.
  • Când te afli la aproape doi metri deasupra pământului, începi să te simţi superior.