Luminile nordului/Busola de aur

marți, februarie 03, 2015 0 Comments A+ a-

Un fel de carte contra film.
sursă foto: editura-arthur.ro
sursă foto: cinemagia.ro
          Am văzut Busola de aur acum mult timp de vreo câţiva ani şi mi-a plăcut mult. Şi apoi l-am văzut acum vreo 2-3 ani şi mi-a plăcut şi mai mult; de-abia realizând că-l mai văzusem înainte. Şi de atunci l-am mai văzut de vreo încă două ori. Era filmul meu preferat. Unul din alea puţine filme preferate. De ce zic că era? Pentru că nu mai e..
          De existenţa cărţii am aflat abia anul trecut. Şi nu am citit-o pănă acum zicând să aştept ca celelalte volume să fie traduse. N-am mai vrut să-l aştept şi pe al treilea aşa că am început să-l citesc pe primul. Oarecum cu teamă că nu-mi va plăcea din cauza filmului şi că ştiam cam ce se întâmpla dinainte.
          Cartea asta e.. nu găsesc cuvinte să o descriu. e genială. minunată. magică. ♥
Mi-a plăcut totul. Doar un singur lucru nu mi-a plăcut. Că ştiam din film că anumite lucruri erau altfel decât în carte. De la culoarea părului doamnei Coulter şi a Serafinei Pekkala şi până la ordinea petrecerii evenimentelor. În carte Lyra află de la început cine îi sunt părinţii şi nu spre sfârşit. Lyra a fost dusă de samoiezi la Staţiunea Experimentală, nu în Svalbard. Lyra l-a găsit pe lac pe Tony Makarios, pe care nu-l cunoştea, şi nu pe prietenul ei Billy. Şi prezenţa unor personaje în carte care în film nu sunt. Şi unele episoade omise în film. Şi apariţia unora care nu au fost. Şi multe multe alte chestii de-astea. Care m-au enervat foarte mult. Aseară după ce-am terminat cartea m-am uitat iar la film ca să văd dacă stăteam bine cu memoria când citeam şi-mi aminteam cum era în film. Stau bine, chiar foarte bine. Şi citind aveam îndoieli. Iar ăştia care au făcut filmul... De ce au trebuit să schimbe atâtea.. Era mult mai interesant cum e în carte. Înţeleg că au trebuit să scurteze cumva să încapă în două ore... dar totuşi.
          Nu sunteţi nevoiţi să-mi citiţi frustrările.. Dar, îmi plăcea aşa mult filmul.. Şi acum nu zic că-l urăsc, doar că nu ştiu dacă-mi mai place atât. Animaţia e faină, personajele animalice atât de drăguţe, şi toate acele obiecte atât de vechi. Dar, nu se compară cu imaginile din imaginaţia mea, chiar dacă persoanjele şi anumite pasaje le vedeam ca în film..
          Iar cine a spus că filmul nu se compară niciodată cu cartea a avut atâta dreptate. În carte am aflat cât de cât câte ceva despre Praf şi de ce Magisteriumul e împotriva lui, dar în film, nimic. Am aflat o mulţime de detalii despre lumea lor, despre personaje, care în film mi-au scăpat.
          Am citit o poveste unică, incredibil de frumoasă. O capodoperă fantastică. M-am îndrăgostit de stilul lui Philip Pullman. Foloseşte cuvintele într-o aşa ordine şi unele cuvinte atât de drăguţ alese. Care nu fac altceva decât să-mi acopere setea de visare, magie şi ireal.
          Toate fiinţele acestei cărţi sunt atât de diferite faţă de orice ştiam. Începând cu daimonii [adică ce poate fi mai interesant decât să existe cineva să simtă tot ce simţi şi tu, să fie alături de tine mereu, să te asculte...], vrăjitoarele, urşii cu armură, şi terminând cu diferitele feluri de spirite şi fantasme.

Şi dacă sunteţi interesaţi de poveste.. Vă zic ori să citiţi cartea, ori să vizionaţi filmul.