de ce să renunţi?

duminică, martie 01, 2015 0 Comments A+ a-

Pentru că simţi că ai obosit.
Pentru că nu mai poţi.
Pentru că ai uitat de ce ai început.
Pentru că alte motive.
          Am obosit. Să fac atâtea. Şi că mă gândesc că fac atâtea doar mă oboseşte. Nu reuşesc să fac tot ce vreau. Vreau să fac prea multe. Nu ştiu dacă îmi ajunge timpul, dar cert e că nu ştiu să mă organizez. Am obosit făcând atâtea. Vreau doar să dorm. Şi acum un an eram obosită şi doar voiam să dorm, dar atunci nu făceam nimic. E nevoie de echilibru. Dar, nu ştiu cum şi nici nu cred că pot să fac asta. Mereu am fost dezorganizată, neştiind de mine, şi mereu la extreme. N-a fost niciodată cu jumătăţi de măsură.
          Am luat o pauză. Cam de la orice. M-am refugiat în vise, nu că n-aş locui acolo tot timpul.. M-a ajutat, zic eu, să-mi pun ordine în gânduri şi să-mi amintesc. În principal să înfrunt realitatea. Nu e vorba doar de mine şi unicornii mei. Mai sunt şi alţii. Şi fie că îmi convine sau nu, ar cam trebui să învăţ să mă adaptez lumii ăsteaia. Şi e greu. Să te prefaci ca fiind de-a lor. Şi nu doar atât. Trăitul e greu, mai ales când trăieşti în vise, care îţi sunt realitate, dar alţii spun că nu există. E complicat. Să faci tot ce vrei, când tot ce vrei e să faci ceva, dar totuşi să nu faci nimic. Când alţii îţi spun că poţi, de fapt îţi hrănesc ego-ul şi nu mai poţi nimic. Când vrei să faci ceva, doar fă-o, dar dacă vrei să faci mai multe, atunci ce faci?
         Odată ce te-ai oprit uiţi cum să începi. Începuturile sunt cele mai grele, dar nu e aşa. Începuturile sunt uşoare, reluarea lor e lucru greu. Că nu mai ştii nimic: nici cine, nici când, nici unde, nici cum şi nici de ce. Ce trebuie să ştii e tu, aici, acum pentru că aşa îţi doreşti; pentru că îţi face bine şi eşti fericit.

*că nu trebuie să renunţi, orice-ar fi

(mi-e somn; vreau vacanţă)
dorm. dorm.