Mâncatul de dimineaţă

luni, martie 30, 2015 0 Comments A+ a-

Se spune că micul dejun e cea mai importantă masă a zilei. Dar câţi îi chiar oferă importanţa cuvenită?! Foarte puţini..
sursă foto: weheartit.com
       Până acum micul meu dejun însemna să mănânc un sendviş la şcoală pe la 9-10. Iar până la 4 când ajungeam acasă e ceva. Urlam de foame, nu alta. Dar aşa în interiorul meu, că nu-mi place să mă plâng în faţa altora. Plus că la prânz îmi puneam deseori porţie aproape dublă.. În urmă cu două săptămâni am decis să schimb asta şi să las toate scuzele cu răul de autobuz la o parte. Că sportul şi lipsa hranei nu se prea împacă. Să mă trezesc cu vreo 20 de minute mai devreme, nu e chiar aşa mult. Odată cu mine trebuie să se trezească şi mama, că na' nu sunt în stare să iau singură câteva chestii din frigider. :))
       Şi ca rezultat, după nici două zile am început să mă simt mai bine. Nu doar că senzaţia de foame a dispărut. Nu mai am probleme cu somnul (dormeam cel puţin 10 ore, ca să nu mai zic de dormitul la ore). Nu mai sunt obosită. Mă comportam şi făceam totul de parcă eram leşinată. Nu aveam pic de chef de nimic. Acum am mult mai multă energie. Demineaţa e parcă o plăcere să mă trezesc. Iar seara adorm pe la 9-10-11 fără să-mi dau seama. Adorm uşor, mi se închid ochii şi apoi mă trezesc într-un vis. Fără toate acele gânduri care nu-mi dădeau pace de obicei: ce-ar fi fost dacă.., n-ar fi trebuit să fac asta.., azi am făcut aia şi-aialaltă, ca să nu mai zic de toate scenariile alea apocaliptice pe care mi le făceam cu privire la viitor.

Deci, doar prin simplul fapt că mănânc ceva dimineaţa pe la 7, e o îmbunătăţire a stării mele atât fizice, cât şi psihice. Mă simt minunat.
Ar trebui să mă trezesc cu vreo încă 20 de minute mai devreme ca să fac şi câteva exerciţii. Dar lenea asta..