visez, nu?

vineri, martie 13, 2015 0 Comments A+ a-

       Am pierdut legătura cu realitatea acum ceva timp. Dar cam ştiam ce e real şi ce nu. Acum nu-mi pot da seama. Totul e atât de complex. Toate lucrurile care mi se întâmplă sunt aievea, sau aşa mi se par. Chiar se întâmplă sau dorm şi visez chiar şi acum. Acum sunt într-un vis? Într-o bulă în care văd realităţi paralele, dar nu înţeleg nimic. Care realitate e reală, care sunt doar închipuiri ale minţii mele mult prea bolnave şi obosite.
       Cred că diferenţa dintre vise şi veridic e că nu există rutină în imaginar; e totul nou. Pe când eu fac zilnic lucruri asemănătoare ca timp, durată, spaţiu, dar mereu unele noi şi altfel. În vis se schimbă totul, repede, dar seamănă cu realitatea.
sursă foto: weheartit.com
       De dimineaţă am visat că m-a împuşcat cineva. Şi azi mă durea fix unde am fost împuşcată. Şi ar mai fi cealaltă parte a visului care se aseamănă cu ce a fost ieri. Dar am avut un vis asemănător acum vreo două luni. Când am fost salvată dintr-o prăpastie (crevasă) dintr-un fel de peşteră ciudată îngheţată. Şi apoi am fost cu ''salvatorul meu'' la un suc şi mi-a zis nişte chestii atât de adevărate despre mine care mă bântuie adesea. Şi ar mai fi şi chestiile pe care mi le-a zis alaltăieri, în viaţa reală, total contrastante cu cele din vis.
       Acum ştiu că aberez. Probabil o fi din cauza substanţelor de la chimie pe care ne-a pus să le mirosim. Eu n-am mirosit nimic, că mi se făcuse deja rău încă de când a deschis sticluţele alea vechi, prăfuite, cu o formă ciudată. M-am drogat cu cloroform. Să nu ziceţi că nu se poate şi că doar adormi. Nu mă pricep la chimie. Ba da, dar cui îi pasă. Ieri n-am avut chimie. Şi n-am fumat nimic. Acum mă cred şi jmecheră zicând asta. De fapt, n-am fumat nimic în viaţa mea.
       Mă simt ca acum căţiva ani când luam anumite medicamente care nu se dau decât cu o reţetă specială. Pentru că aveam cu capu'. Încă mai am, după cum se pare, mă gândesc eu. Şi mi s-au întâmplat toate, aproape toate alea de la efecte adverse. Ce 1 din 10, mi s-a întâmplat 1 din 10000. Oricum nu ştiu să citesc numărul ăla, dar e destul de mare. Cea mai rea era aia că voiam să mă sinucid. Faptul că acum vreau să mă arunc într-o apă sau pe tren sau în faţa lui când trec vreun pod e doar chestia cu motivaţia cum că trebuie să cazi ca să poţi zbura.
       După cum spuneam ieri n-am avut chimie. Dar o fi fost totuşi chimie. Atunci când cineva îţi spune chiar şi în glumă că eşti viaţa lui, o iei razna şi nu ştii cum să reacţionezi. Ce poţi să faci e să ţipi în tăcere, cu un zâmbet tâmp pe faţă.
sursă foto: weheartit.com
#fărăsentimente, doar o persoană în plus pe lista de omoruri dacă o să devin criminal în serie.
Oficial, recunosc că am probleme mentale şi următoarea dată când o să mă mai cert cu părinţii din cauza unor lucruri stupide, o să zic că fac cum vor ei şi că o să merg la un psiholog şi că ar merge şi o internare la un spital de nebuni.

''love me, love me,
or kill me, kill me,
somebody save me tonight''

*S. uite aici dedicaţie, nu căcaturile tale de versuri din manele.