când alţii râd.. de tine

luni, iunie 29, 2015 2 Comments A+ a-

Îmi place să râdă lumea de mine.
          Şi vorbesc serios. Ei bine nu ştiu exact dacă chiar îmi place sau dacă e vorba de prea multă nepăsare din partea mea faţă de cei din jur. Nu-mi pasă ce zic sau cred alţii despre mine, asta fiind strict problema lor. Atât timp cât eu nu îi observ pe alţii, ei de ce o fac? Şi astfel, datorită felului meu ciudat de a fi, ador să mă fac de râs în public. Îmi place să fiu în centrul atenţiei. Şi chiar dacă râd de mine, nu văd asta ca fiind o problemă. Eu râd de mine mai mult decât ar putea oricine altcineva. Aşa că cineva râzând de ce fac nu mi se pare deloc deranjant.
          Azi, de exemplu, am căzut cu rolele. Abia mi-am cumpărat unele şi am vrut să învăţ să mă dau cu ele. Role în linie; am mai avut doar cu două roţi în faţă şi două în spate. Am mers pe jos cu ele în mână un kilometru şi ceva până la drumul unde alerg, ca să fiu complet singură. Mai trecea din când în când câte o maşină. Voiam să fiu singură să nu mă vadă nimeni cum îmi rupeam capul, că în rest aveam chestii la genunchi, coate.. Cam contradictoriu cu ce am scris mai sus, dar ce să-i faci, aşa sunt eu. Am chemat-o pe A. să-mi vadă capul spart şi sângele şi organele şi maţele pe întreg asfaltul. N-a vrut să vină pentru că îi era lene; ce prieteni am şi eu. Totuşi, spre surprinderea mea, n-am căzut deloc şi am reuşit să merg destul de bine pentru pentru prima dată. Şi din ce în ce mai bine, cu cât exersam mai mult. Apoi vărul meu m-a tras cu bicicleta. Îmi vibrau picioarele şi era o senzaţie tare ciudată. Am crezut că mor. Şi când m-am oprit nu mai puteam merge drept. Am mers cu ei (era şi fratele meu) acasă pentru că un cioban-prost-violator-incendiator-de-case avea să iasă cu oile la mâncat iarbă cum se însera. Şi cum nu-mi asum astfel de riscuri, ne-am îndreptat înapoi spre sat. Mergeam pe mijlocul drumului, ei cu bicicletele de fiecare parte a mea. Şi oamenii se tot holbau la noi, mai mult la mine, şi la cât de prost mergeam. Că ce poţi să şi faci într-o zi de sărbătoare, dacă nu să stai la poartă cu toţi vecinii şi să bârfeşti de unul şi altul? Şi mergeam prea repede. Şi am căzut. Şi când am vrut să mă ridic, am căzut iar. [Sunt cea mai tare, ştiu, nu trebuie s-o spuneţi; dar aţi putea. ;)] Şi am ajuns acasă cu greu, după ce era să cad de nenumărate ori pe pietre.

         Când am căzut nu am prea fost atentă la ce era în jurul meu. Eram foarte ocupată să râd de căzătura mea foarte artistică. O babă, care şi pe mama o enervează deseori cu întrebările ei foarte personale şi deloc la locul lor, îmi zice ''dăţi alea jos, că-ţi rupi coastele''. Am răspuns, iritată, ''şi-apăi ce-i?!''. Ce nepoliticoasă sunt! Dar câtă grijă poate avea cineva de mine şi coastele mele. Vezi să nu.

  • Am făcut câţiva oameni să râdă şi să zâmbească azi. :)



2 comentarii

Write comentarii
1 iulie 2015, 08:19 delete

:)))) ioi doamne ! Eu de regula cadeam cand ploua ..pe spate.. intr-o balta =)) . Cred ca ma schimbam de vreo 5 ori pe zi in zilele ploioase . :)) Mai exerseaza , e prea fain drumul acolo ca sa nu te plimbi toata ziua .

Reply
avatar
Nicoleta Vlad
AUTHOR
1 iulie 2015, 11:05 delete

ce tare. =)))) n-am mai auzit/văzut/păţit aşa ceva. :)

Reply
avatar