într-un târg de animale - Păuca

marți, iulie 21, 2015 0 Comments A+ a-

          De mult am vrut să merg într-un târg să văd ce se întâmplă pe-acolo. Am ajuns ieri într-un astfel de târg de animale, după vreun an sau doi de când am tot aşteptat. Am fost eu, tata şi încă câteva persoane.
          Am fost în Păuca, județul Sibiu, la vreo 15-20 km de casă. Treceam rareori pe lângă pădurea unde are loc târgul şi-mi imaginam cum ar putea fi. Animale, oameni. Ei, bine, ce era în imaginația mea nu s-a prea potrivit cu realitatea. Mă gândeam eu că pentru animale sunt cuşti sau garduri. Că există o anumită ordine. :))) Da de unde. Erau legate de căruțe sau remorci, fiecare punându-şi maşina, căruța sau tractorul pe unde apucau, iar pe lângă acestea câte-un porc, vacă, cal. Era chiar şi un ponei. Era aşa haos. Nu prea aveai pe unde să treci, şi din această cauză era să fiu lovită de vreun cal, vreo vacă, de câteva ori. Pe lângă faptul că animalele nu erau ținute cum îmi închipuiam eu, a mai fost un alt lucru care m-a surprins. Erau tot felul de tarabe, fie cu haine, jucării şi alte chestii vândute la suprapreț. Iar toate acestea, împreună cu fumul de mici şi grătar dădeau sentimentul acela de zilele vreunei comune, doar că lipsea muzica.
           Am reuşit să ignor toți aceşti factori. Dar peste un lucru nu pot trece: oamenii. În mare parte țigani, şi nu orice țigani, din ăia cu căruțe acoperite. În care cei de 30+ aveau ditamai burdihanu', iar copiii erau piele şi os. Pe lângă țiganii care făceau negoț, mai erau unii cerşetori, şi unii care-şi băteau caii şi îi puneau la diferite întreceri (asta n-am prea înțeles-o, chiar dacă mi-a explicat tata). Pe lângă țiganii de sânge mai erau şi români-țigani. Graşi, cu tricouri roz, burta scoasă la vedere, şlapi de plajă, lanț de haur şi ochelari de soare. N-am văzut în viața mea atâția cocalari pe metru pătrat.

            Dacă regret că am mers? În nici un caz. Dacă o să mai merg în vreun alt târg? Asta nu ştiu. Poate, dar cu singurul motiv de a vedea locuri noi; atmosfera aceea nefiind deloc pentru mine.

sursă foto: www.paulownia-online.ro
           Să vă zic câte ceva despre zona Păuca. Dealurile şi pădurile creează o privelişte interesantă. La fel şi lanurile nesfârşite de floarea-soarelui. Nişte copaci interesanţi, despre care mă întrebam ce sunt de fiecare dată când îi vedeam. După o căutare pe google ''copaci fonduri europene'', am aflat că se numesc paulownia şi se folosesc ornamental, pentru apicultură, biomasă sau cherestea.
           Am fost şi pe un deal din Păuca. Spre deosebirile de dealurile deşertice de unde locuiesc, era plin de copaci. O fostă vie de pe vremea comunismului, care a mai rămas doar copăcei mici de acăţ şi diverşi arbori şi arbuşti. Livada primarului şi a lui Necăjitu' (n-am aflat de ce i se spune aşa). O pădure şi o pajişte pe unde mănâncă vacile. Şi un robinet cu o apă oribilă de unde beau oile. Şi multă floare de soare.
           Seara am mers iar până în Păuca. Pe la apus. Cerul avea degrade-uri de la potocaliu, roz, mov la albastru şi gri. Norii păreau creste de munţi în depărtare. Era o noapte cu semilună.

           Nu ştiu de îmi place aşa mult zona aceea. Are ceva special, rustic. Păcat de drumurile nefăcute de zeci de ani, cu gropi imense. Cât încă e judeţul Alba, drum făcut de un an sau doi, cu petece de-acum din cauza tirurilor şi a camioanelor, care dacă era bine-făcut de prima dată nu se mai strica. Când treci graniţa, mergi încet, dar nu e suficient, oricum o să se strice maşina prin aşa denivelări. De ce nu se repară drumurile în Sibiu? Şi când zic drumuri mă refer la cele judeţene, pe care merg des: Copşa, Ţapu, Ocna. Oare cum ar fi fost dacă în Păuca primăria n-ar fi arătat ca un 'castel', ci s-ar fi făcut drumuri?