scriu de oriunde

joi, iulie 30, 2015 3 Comments A+ a-

         Mă tot gândeam zilele acestea la un răspuns la întrebarea celor de la Blogal Initiative, şi anume de unde-ți place cel mai mult să scrii pe blog în timpul verii?. Şi tot mi se pare că nu am înțeles exact la ce se referă. Cum adică "de unde?". De unde am inspirație. și conexiune la internet. :-?
         Pentru a scrie îmi trebuie doar inspirație. Deoarece pentru scris întotdeauna am la mine o foaie, un pix ori o agendă și întotdeauna telefonul. Iar de un pc şi internet am nevoie doar pentru publicarea articolelor.

Locurile unde scriu

  • într-un măr și într-un stejar         Când aveam vreo 10 ani aveam un măr în curte. Şi de fiecare dată ce mă urcam în el, mă lovea inspirația. Scriam poezii, cărora ulterior le compuneam şi o melodie, dar asta-i altă poveste. După ce mărul acela s-a uscat, mi-am găsit un stejar în grădină. La care am renunțat între timp din cauza înălțimii şi a faptului că are crengile prea subțiri. O să revin la el cândva. În ambele cazuri părinții, şi nu numai, îmi spuneau că sunt ca Eminescu şi teiul său.
  • în grădină la umbra unui copac
            Acesta e cel mai bun loc pentru citit, dar şi pentru scris dacă faceți față ciripitului neîncetat al păsărilor, cântecului greierilor şi sunetelor produse de tot felul de insecte.
  • pe câmpie
            Am tot zis-o şi mă repet, câmpia e cel mai tare loc. E locul meu preferat, şi dacă s-ar putea m-aş muta acolo, dar nu e posibil. E un loc plin de istorie, copaci faini şi nişte statui care se uită urât la tine. E un loc plin de inspirație. Pentru că e linişte şi mult verde.
  • în tren
            Sunetul trenului te induce într-o stare de transă foarte inspirațională.
nu spală nimeni geamurile trenurilor?!
  • pe balconul unei cabane privind brazii şi ploaia
            Păcat că nu am parte prea des de o astfel de priveliște..
Sămbăta de sus
  • într-un oraş aglomerat
            Scrii, privind oamenii grăbiți, maşinile mergând în viteză, toți ocupați doar cu ei înşişi. Doar tu stai blocat în lumea ta, în timp ce totul în jur se mişcă. 
  • la marginea unui drum
            Privind maşini cum trec şi lanuri de porumb, grâu ori floarea-soarelui în zare. Priveşti spre linia orizontului, la apus sau răsărit. Şi scrii.

         Scriu de oriunde şi din orice loc. Scriu când am vreo idee sau pur şi simplu scriu şi ideile vin pe urmă.  Locurile transmit stări şi emoții.De aceea, îmi place să aflu locuri noi şi să scriu despre ele sau sub influența lor.  Nu prea contează locul din care scrii, contează să ai ce scrie şi să scrii.
         Cel mai des scriu din camera mea, de la pc, sau din pat de pe telefon, în timp ce corpul amorțeşte şi mintea o ia la goană pe căile imaginației.

3 comentarii

Write comentarii
23 august 2015, 13:55 delete

ce frumoase sunt pozele <3

Reply
avatar
Nicoleta Vlad
AUTHOR
23 august 2015, 20:00 delete

mersi!! :D
..
tu ce mai faci cu blogul tău? scrii, apoi ştergi, şi tot aşa..

Reply
avatar
28 august 2015, 08:38 delete

aparent eu fac haos peste tot pana reusesc sa-mi fac ordine in "viata" :)))

Reply
avatar