''Bahar - viaţă furată'' — un alt serial turcesc

marți, ianuarie 12, 2016 0 Comments A+ a-

      Am început să mă uit la încă un serial turcesc, şi anume Bahar - viaţă furată. Asta s-a întâmplat din cauza mamei, că eu habar nu aveam de existenţa lui, cum nu mă prea uit pe Kanal D, sau alte astfel de programe; iar la pulblicitate nici atât. Serialul a început de luni, săptămâna trecută, şi este difuzat de luni până vineri. Astfel că iar n-o să am vreme să fac alte lucruri, cum ar fi să încep să îmi fac temele mai des, sau chestii mai importante ca scrisul pe blog.
sursă foto: www.bugun.com.tr

Povestea

      În acest serial conflictul are loc între două familii: una bogată şi una săracă. E al doilea serial cu tema asta pe care îl urmăresc, după Yaman. Ceea ce leagă aceste două familii este fiica lui Mehmet Emir Atahan, care a fost crescută de familia săracă. Acesta află de existenţa fetei sale, de la bunicul ei, care îi spune că o să-i aducă fata. Dar asta nu se întâmplă, deoarece este omorât de părinţii adoptivi ai fetei. N-am prea vrut să văd primul episod, pentru că am prea multe seriale începute, dar m-am uitat în special la scena în care l-au îngropat în curtea propriei case într-o noapte ploioasă. După acest moment, a început să-mi placă. E interesant cum nişte oameni simpli pot să ajungă să facă anumite lucruri, cum ar fi îngropatul unui cadavru, şi minţitul, sub influenţa fricii de a intra la închisoare şi nu numai. Efsun, fiica lor, vede cadavrul. Şi astfel, cei trei încep un adevărat complot. Mint că Efsun este fiica lui Mehmet, ci nu Bahar. De aici provine şi numele serialului. Cei care au crescut-o, îi fură acum viaţa pe care ar fi trebuit să o aibă, pentru bunăstarea fiicei lor naturale. Dar, nu se încheie aici, multe alte răsturnări de situaţie, mult suspans, multă aşteptare urmează, ca în orice alt serial de genul. În fiecare episod pare că ar ieşi adevărul la iveală, dar n-o să se întâmple asta, cred, decât la sfârşit. Vreau un final fericit orice ar însemna asta, dar cine ştie câte o să se mai întâmple încă.

Personajele

  • mama lui Efsun - o scorpie, o proastă, şi orice aş putea spune ar fi prea puţin ca să o descriu. De la ea a început totul. Ea a venit cu ideea de a îngropa cadavrul şi de a nu spune nimic poliţiei despre asta, de a minţi în privinţa fetei. Nu vrea decât bani şi să fie invidiată de toţi, mai ales de cei din cartierul sărac în care locuieşte, şi încearcă din răsputeri să urce pe scara socială. Să bată două lemne, să facă o scară şi să urce pe ea, dacă o ţine. 
  • tatăl lui Efsun - un om cumsecade, care a fost târât în toată această mizerie de către şoţia lui. Ce-o fi fost în capul lui când s-a căsătorit cu ea... Are remuşcări după tot ce a făcut, dar cele două îi fac viaţa foarte grea. După alte tipare de genul, cred că o să ajungă ori să înnebunească ori să se sinucidă.
  • Efsun - fiica celor doi, dar aş zice mai mult doar a ei. Nu ştiu cine e mai rea, mama sau fiica.
  • Bahar - nu cred să mai fi văzut un personaj atât de bun ca ea. Învaţă. Lucrează. E respectuasă. E cuminte. Vede în oameni doar ce e bun. ''O cenuşăreasă modernă'' după cuma fost numită aici. Mi se pare un pic prea exagerat, dar oricum, mă motivează să fiu o persoană mai drăguţă.
  • Ateş - un personaj misterios, care ascunde ceva despre trecutul său, şi vrea să se răzbune. Se îndrăgosteşte de Bahar, şi ea de el, iar în calea lor sunt tot felul de piedici. Cât de sentimental.
sursă foto: dizihaber.tv
      Un serial interesant până acum, cu chestii despre viaţă. Nu se regăsesc cutume şi nici tradiţii. Nici măcar nu i-am văzut rugându-se. Îmi place chestia asta, dar cred că puţin din ceea ce se întâmplă pe-acolo tot ar trebui să se regăsească şi în seriale. Am aflat că turcii fac halva când moare cineva.

Abia aştept episodul de diseară.