''Inimă de cerneală'' de Cornelia Funke

duminică, ianuarie 10, 2016 0 Comments A+ a-

Descriere

        Meggie, fiica lui de doisprezece ani, a moștenit acest dar de la el. Pe această frumoasă premisă se construiește povestea ingenioasă din Inimă de cerneală: în urmă cu nouă ani, Mo a scos dintr-o carte o bandă de tâlhari medievali, în frunte cu liderul lor, Capricorn. Acum, trecutul îl prinde din urmă și Meggie se vede nevoită să-și salveze tatăl. Însă într-o lume în care granița dintre realitatea ei și cea a cărților nu e foarte stabilă, mica eroină va trebui mai întâi să-și pună la încercare neobișnuitul talent și să-și lege propria poveste de a altora în cele mai neașteptate moduri.

A photo posted by Nicoleta Vlad (@nicovlad16) on

Părerea mea

        Prima dată când am citit descrierea cărţii nu m-a prea atras. Asta a fost acum vreun an sau doi, şi bineînţeles că nu am cumpărat-o. Înainte de vacanţă am terminat toate cărţile pe care le am şi nu aveam ce citi. Astfel că am împrumutat mai multe cărţi de la o colegă la fel de pasionată ca şi mine. Nu prea ne plac aceleaşi genuri, dar avem multe cărţi în comun.

        Am început să citesc neştiind la ce să mă aştept. Primele 100-200 de pagini le-am citit mai greu. Aceasta a fost introducerea în lumea de cerneală. Au fost unele cuvinte nu prea cunoscute mie, formulări alambicate şi descrieri lungi. Apoi m-am obişnuit şi a început să îmi placă din ce în ce mai mult. Probabil nu mi se părea aşa dacă citeam mai puţin într-o zi, dar odată ce am început nu am mai putut lăsa cartea jos din mână. Aţipeam, şi mă trezeam cu cartea pe faţă, şi citeam din nou; atât de mult mi-a plăcut. După un lung început, urmează o acţiune antrenantă. Cu fiecare pagină dată, eram tot mai prinsă în vraja cărţii, la fel cum acestea îi şoptesc lui Meggie, spunându-i să le citească.

        Acţiunea este una amplă, nu prea complicată, dar cu multe schimbări de situaţie. Meggie, împreună cu tatăl ei, şi străinul cu părul de foc se întreaptă spre casa mătuşii sale, fiind urmăriţi de ceea ce îi ascundea tatăl ei de ani de zile. Ajung la un mare conac, înconjurat de garduri cu ţepi şi o grădină imensă, iar înăuntru cel mai frumos lucru pe care îl văzuse Meggie vreodată: rafturi întregi de cărţi, cât vezi cu ochii. Urmează apoi momentul declanşator al acţiunii, când tatăl ei este răpit, iar Meggie, mătuşa ei şi străinul al cărui nume este Deget-de-praf, pleacă să-l salveze dincolo de falezele mării italiene, într-un sat ascuns, despre care localnicii spun că este bântuit.

        Ce mi-a plăcut cel mai mult la cum a fost scrisă această carte e că fiecare capitol are un mic citat din altă carte, care reprezintă o mică descriere a capitolului respectiv. Astfel am descoperit multe cărţi pe care aş vrea să le citesc. Inimă de cerneală este o carte despre cărţi. Despre cititori şi scriitori. Despre scris şi citit. Despre cum acestea două se leagă atât de bine una cu cealaltă. Despre cât de frumos poate fi să lecturezi o carte stând într-un fotoliu comod alături de o ceaşcă fierbinte de ceai. Despre toate lumile existente în spatele cuvintelor. În Inimă de cerneală este vorba despre ce-ar fi dacă tot ce citim ar putea deveni real?. Ar fi minunat să putem întâlni elfe-de-foc sau zâne albastre, dar în cărţi există şi ticăloşi. Asta a făcut tatăl lui Meggie, iar acum cel mai aprig dintre aceştia îl ţine prizonier.

        Mi-a plăcut modul în care au fost construite personajele, la fel şi relaţiile dintre acestea. Chiar dacă Meggie e personajul principal, personajul meu preferat este Deget-de-praf, cu al său animăluţ de companie. Este un personaj care evoluează pe parcursul acţiunii, care mai face şi greşeli, dar din care învaţă. Nu ia întotdeauna cele mai bune decizii, dar până la urmă îşi dă seama de partea cui ar trebui să fie şi în cine ar trebui să aibă încredere. Singura dorinţă a lui Deget-de-praf este să se întoarcă acasă. L-am înţeles foarte bine din această privinţă; e greu să trăieşti într-o lume faţă de care nu simţi că aparţii.