''Sânge de cerneală'' de Cornelia Funke

duminică, ianuarie 17, 2016 0 Comments A+ a-

Descriere

       După un an de la întâmplările din Inimă de cerneală, Meggie înfruntă din nou personajele din cartea fermecată care i-a dat atâtea bătăi de cap în trecut. Doar că acum nu mai vin acestea în realitatea ei, ci Meggie însăşi se lasă atrasă între copertele cărţii¸ în căutarea unei lumi pure şi nestăpânite, asemenea lumii basmelor. Aşa începe a doua parte a aventurilor acestei fete magice şi încăpăţânate.
       În carte, fata va întâlni zâne, oameni de sticlă, prinţi şi prinţese, şi se va vedea din nou nevoită să-şi salveze tatăl de la un pericol de moarte; însă întreaga aventură se va dovedi o provocare mult mai complicată fiindcă lumea stranie a cărţii are multe secrete şi ascunde multe pericole.

Părerea mea

       E cea mai lungă carte pe care am citit-o până acum. Are peste 600 de pagini, 638 mai exact. Prima dată când am văzut-o, m-am şi speriat puţin la cât de groasă e. În ciuda lungimii foarte mari am terminat-o în două zile. O chestie care mi s-a întâmplat când am citit titlul am văzut tot Inimă de cerneală şi mi s-a părut stupid să scrie ''Inimă de cerneală urmarea poveştii din Inimă de cerneală''. Doar după câteva zile am văzut că de fapt titlul era Sânge de cerneală. Un titlu foarte bun, care se potriveşte foarte bine cu tot ceea ce s-a întâmplat. Mor multe personaje. Totuşi, poate nu atât de multe ca în cărţile lui George R. R. Martin. [Încă n-am citit nimic de la el, dar am tot văzut că mulţi se plâng de asta. :))]

       Mi-a plăcut modul în care a continuat povestea şi aştept cu nerăbdare ultimul volum. Spre deosebire de primul volum, acţiunea din Sânge de cerneală nu are loc în lumea reală ci în interiorul cărţii Inimă de cerneală. După ce Capricorn şi Umbra au fost înfrânţi, Basta şi Mortola au reuşit să fugă. Dar s-au întors să se răzbune pe Meggie, tatăl ei, şi nu numai. După ce Deget-de-praf a fost trimis în carte de către un alt cititor, Meggie şi Farid îl urmează în lumea de cerneală. Îl găsesc pe Fenoglio, autorul cărţii, iar de aici încep noi aventuri. Însă povestea s-a schimbat. Se rescrie singură şi nici măcar autorul ei nu poate face nimic în privinţa asta. În locul lui Capricorn îl avem pe Cap-de-viperă, care ar face orice ca să ajungă să conducă întreg ţinutul.

       În Sânge de cerneală a fost vorba mai mult despre scrierea cărţilor, şi nu despre lecturarea lor. E foarte greu să fi scriitor şi să găseşti mereu cuvintele potrivite. Uneori, oricât de mult ai încerca, nu poţi scrie nici măcar două cuvinte. Scrii şi rupi foi. Şi din nou şi din nou. Până ajung la o formă finală. Dar oare sunt suficient de bune încât să aducă personajele la viaţă?