Un bileţel cu multă ''dragoste''

duminică, februarie 28, 2016 0 Comments A+ a-

         La noi la şcoală de valentines day se organizează o chestie cu bileţele. Cum a picat în vacanţă, anul acesta a fost de dragobete. Trimiţi cuiva un bileţel, şi dacă vrei îţi scrii şi numele, e opţional. Scrii destinatarul, adică numele şi clasa. Şi în bilet orice vrei tu, nu neapărat ceva de dragoste. Majoritatea bileţelelor sunt scrise la batjocură. Colegii mei trimit unul vreo 20, şi mă amuză de fiecare dată atunci când le scriu. Nu am trimis în niciun an bileţele, şi nici nu am primit, până acum. Am fost foarte uimită, şi chiar dacă mă durea îngrozitor capul, am făcut efortul de a-l citi.
şi io te iubesc, dragă anonim
         Nu se vede prea bine, aşa că îl scriu: ''Măi fetiţo, nu îţi mai da vedetisme, mi-e scârbă de tine''. Câtă dragoste şi iubire. Îi era scârbă pentru că îi venea să vomite de la atâtea dulcegării câte a scris. Habar n-am cine ar putea fi, dar e scris de fată. Singura persoană care foloseşte cuvântul ''vedetisme'' e diriga. Putea să scrie, mult mai frumos, ''aere'', şi să lase arhaismele. Mi-a scris tot numele, deci e cineva cunoscut.
         Nu ştiu pe cine am enervat aşa de mult, sau ce am făcut mai exact. Eu mă înţeleg bine cu toată lumea; se pare că nu chiar cu toată. Cine poate fi atât de frustrat faţă de ceea ce fac şi să nu-şi vadă de propria viaţă. Să fie atât de josnic încât să trimită un bileţel anonim în loc să îmi spună în faţă ce are de spus. Puţin curaj, anonim.