O zi în care nu-mi iese nimic

luni, ianuarie 02, 2017 0 Comments A+ a-

Cam toată lumea are câteodată astfel de zile, bănuiesc. Doar că mie mi se întâmplă destul de des, zilnic e mult spus. O zi de felul ăsta a fost azi. Indiferent cât de mult am încercat să fac ceva bine, în final nu a ieșit nimic sau un complet dezastru.

Azi, în mare parte, greșelile mele au avut legătură cu gătitul. Nu mi-a ieșit nicio amărâtă de supă și nici măcar carnea din ea. Acum două-trei luni făceam aproape perfect orice găteam din prima încercare. Poate că a fost doar norocul începătorului, dacă există așa ceva. Uneori mă gândeam chiar să mă duc la masterchef. Glumesc. Cert e că în ultima vreme am gătit chestii necomestibile și care arată mult mai oribil decât au gustul.
alb-negru deoarece color arăta groaznic;
așa parcă arată interesant :-?

Dacă doar inabilitățile mele culinare ar fi fost problema, n-aş mai fi scris articolul ăsta. E mult mai mult de atât. Iar faptul că sunt neatentă, neîndemânatică și mereu cu capul în nori, nu ajută. Azi doar era să dau foc casei, respectiv mie, de mai multe ori. E relativ, bine. De obicei lista implică și tăieturi, vânătăi, sau lucruri sparte.

Dar pe lângă toate astea, ce pot face eu cel mai bine e să-i rănesc pe cei la care țin. Fără să-mi dau seama ori involuntar, dorindu-mi cu totul altceva. Nimic nu doare mai tare decât să distrugi o prietenie, să îndepărtezi pe cineva drag sau să te cerți cu familia. Pentru că oricât aş vrea, sunt unele zile când nimic nu iese cum am plănuit.