Un citat despre motivație

vineri, august 04, 2017 0 Comments A+ a-

”Pluti în fața picturii fetei, studiind petele neregulate și liniile aproape drepte.
— E din ce în ce mai bine, doamnă.
— Nu mă lua de sus.
— Vorbesc serios, Alteță! Când ați început să pictați acum cinci ani, nu reușeam să deslușesc niciodată ce era acolo.
— Și aici ce deslușești?
—Un castron cu fructe? zise Ashe sperând să fi nimerit.
Sarene suspină învinsă. De obicei se pricepea la orice, dar secretele picturii îi rămăseseră ascunse. La început, fusese uimită de lipsa ei de talent și se străduise încontinuu, hotărâtă să reușească. Dar tehnica artistică refuzase să se plece în fața voinței sale regale. Era maestră în politică, un lider înnăscut și putea înțelege chiar și matematica jindoleză fără probleme. Dar era o pictoriță îngrozitoare, ceea ce nu o oprea să persevereze, fiindcă era și incredibil de încăpățânată.
— Cândva, Ashe, voi reuși să-mi dau seama cum să fac imaginile din capul meu să apară pe pânză.
— Desigur, doamnă.
Sarene zâmbi.
— Până atunci, hai să ne prefacem că am fost inițiată în această artă de cineva de la o școală svordică de abstracționism extrem.
— Da. Școala eșecului creativ. Perfect, doamnă.
[...]
Sarene simți că roșește.
— A funcționat, nu?
— Minunat, deși nu pot spune asta despre pictură.
Se opri.
— E un cal, nu?
Sarene se strâmbă.
— O casă? întrebă el.
— Nu este nici un castron cu fructe, domnule, spuse Ashe. Am încercat deja asta.
— Păi a spus că e unul din tablourile din sală, spuse Lukel. Putem continua să ghicim până aflăm răspunsul corect.
— Excelentă strategie, stăpâne Lukel.
— Voi doi, încetați, mârâi Sarene. Este imaginea de vizavi, în fața căreia mă aflam când pictam.
— Aceea? întrebă Lukel. Dar acelea sunt flori.
— Așa și?
— Ce-i punctul ăla întunecat din mijlocul șevaletului tău?
— Flori, spuse Sarene.
— Aha.
Lukel privi încă o dată pictura făcută de Sarene, apoi modelul.
— Cum spui tu, verișoară.”
Brandon Sanderson, Elantris

O să scriu despre carte și câteva păreri personale în curând. Trebuie să o citesc, mai întâi.
Nu mai am mult, doar vreo 300 de pagini. Am început-o acum două săptămâni. Eram încrezătoare pe atunci și speram să o termin într-o săptămână. Dar se pare că lucrurile nu stau chiar așa. Este cea mai groasă carte citită până acum, având 700+ pagini și aproape un kilogram. Va mai dura ceva.

Hai, Nico, nu te lăsa. "Mai e puțin." :)
Motivație.